qgis

Cum se instalează QGIS în mod profesionist pe Windows

Pentru a instala optim QGIS-ul trebuie să știți în primul rând semnificația versiunilor de QGIS. Mulțumim pe această cale încă o dată colegului Sorin Călinică care este vectorul forță în traducerea a tot ce înseamnă traducerea QGIS-ului în limba română (aplicația, site-ul web, documentația, QFIELD etc.).

Cea mai bună metodă de a instala QGIS-ul pe Windows o permite OSGeo4W Network Installer. Acesta are următoarele avantaje/dezavantaje față de celelalte kit-uri de instalare:

  • Permite upgrade-ul și downgrade-ul semi-automat al QGIS-ului și poate gestiona multiple instalări de QGIS în același timp.
  • Permite instalarea de pachete complementare.
  • Printre dezavataje enumăr necesitatea unei conexiuni la Internet (*) precum și faptul că multitudinea de opțiuni pe care acesta o oferă poate părea complicată la prima vedere.

Pași de instalare:

  • Dezinstalați QGIS-urile instalate prin alte metode. Acest pas este opțional și folosește pentru a nu confuza utilizatorul cu prea multe versiuni minore de QGIS. Nu trebuie să îngrijorați că veți șterge setările sau pluginurile deoarece acestea nu sunt în acele directoare ce vor fi eliminate și se vor păstra.
  • Downloadați versiunea de installer pe 64 biti (osgeo4w-setup-x86_64) sau pe 32 biți (osgeo4w-setup-x86), în funcție de versiunea de Windows. Dacă aveți dubii, mergeți pe cel de 32 biți. Ar fi bine să salvați kitul de instalare într-un director anume deoarece acesta este refolosibil.
  • Executați kitul de instalare
  • Alegeți Advanced Install + apăsați Next (Următorul).
  • Alegeți Install from Internet + apăsați Next (Următorul).
  • Alegeți-vă unde se vor instala pachetele. În cazul pe 64 biți, în acest articol  am ales locația implicită (C:\OSGeo4W64) . Apăsați Next (Următorul).
  • Apăsați încă o dată Next (Următorul) pt. a salva pachetele ce se vor downloada în locația implicită.
  • În ecranul acesta lăsați selectată "Direct connection" și apăsați Next (Următorul).
  • Dați click pe unul din site-urile de download din listă. Apăsați Next (Următorul).
  • Expandați cu + partea de Desktop și alegeți opțiunea ce o doriți. Numele opțiunii se află sub coloana "Package". Puteți alege "qgis-dev" pentru QGIS Master, qgis-ltr pentru varianta LTR, qgis pentru cea mai recentă versiune stabilă etc.
  • Executați Next (Următorul) până se termină de instalat.
  • Finish.

Kitul de instalare știe să-și rezolve singur dependințele în funcție de ce pachete sunt selectate. Puteți instala multe alte pachete complementare. Dacă veți executa același installer la câteva zile, el va căuta și selecta automat actualizările la toate pachetele ce le-ați selectat anterior. Dumneavoastră va trebui să dați decât Next (Următorul) de mai multe ori și veți avea ultimele pachete la zi.

(*) - Kitul de instalare avansat oferă opțiuni și pentru instalarea offline dar nu sunt atât de facile ca instalarea online.

0 Comentarii 0 Comentarii
0 Comentarii 0 Comentarii